sâmbătă, 28 februarie 2009

Februarie 2009 - cea mai rea lună din 1933 încoace

Marea criză economică sau Marea depresiune a fost o perioadă caracterizată printr-o scădere dramatică a activităţii economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat încă din anul 1928.

Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cu prăbuşirea bursei de acţiuni din ziua de marţi (aşa-numita Marţea neagră29 octombrie 1929. Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în ţările puternic industrializate cât şi în cel mai puţin dezvoltate, a căror economii depindeau în cea mai mare măsură de exporturile de materii prime. Nivelurile comerţului mondial au scăzut rapid, la fel cum au scăzut de altfel şi veniturile personale, veniturile bugetare şi profitul din afaceri. Oraşele din întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria grea. Activitatea în construcţii a fost practic oprită. Zonele rurale a suferit de pe urmna scăderii preţurilor mărfurilor agricole cu 40 – 60%.  Mineritul şi exploatare lemnului au avut probabil cea mai dramatică scădere, deoarece cererea scăzuse puternic iar alternativele de reangajare a a muncitorilor mineri sau forestieri erau cele mai reduse.

Marea depresiune economică s-a încheiat în momente diferite în ţările globului. În majoritatea ţărilor au fost concepute programe de refacere şi cele mai multe au trecut prin diferite prefaceri politice, care le-au împins spre extremele dreaptă sau stângă. Societăţile bazate pe democraţia liberală au ieşit puternic slăbite din criză şi dictatorii precum Adolf HitlerIosif Vissarionovici Stalin sau Benito Mussolini au ajuns la conducerea unora dintre cele mai puternice state şi au pregătit condiţiile pentru declanşarea în 1939 a celui de-al doilea război mondial.

Februarie 2009-Pe Wall Street a fost cea mai rea lună din 1933 până în prezent. 
Un articol in engleză aici.

Câstigătorul concursului de pe blog al lunii februarie...

...va fi anunţat mâine seara. Tragerea la sorţi va fi efectuată de către tineri de la Forumul German Codlea.

Carnavalul clasei a II-a G a secţiei germane de la Şcoala Generală nr.1 Codlea

Miercuri, 25 februarie '09 a avut loc carnavalul clasei a II-a G a doamnei învăţătoare Karmina Vlădilă. Foarte interesantă şi îmbucurătoare mi s-a părut participarea şi implicarea părinţilor, inclusiv în cadrul programului artistic, şi, bineînţeles, sprijinul acordat de întreg colectivul de învăţători ai secţiei germane. În aceasta săptamână, toate clasele primare au organizat astfel de serbări.

Şi aici continuarea în partea a doua:

Resturile spaţiale de pe orbita Terrei devin periculoase

O mulţime de sateliţi, dar şi resturi de la aceştia sau alte "gunoaie" spaţiale orbitează în jurul planetei noastre. Orbita Terrei a devenit prea aglomerată cu resturi care provoacă coliziuni şi devin un real pericol pentru sateliţii activi şi chiar pentru zborurile umane.
Un documentar în engleză (10 secunde de reclama la început):


Micul catehism al lui Martin Luther -52-

Tabla indatoririlor
SAU ANUMITE PASAJE DIN SCRIPTURA PENTRU DIFERITE ORANDUIELI SI
SITUATII SFINTE PRIN CARE ACESTEA SUNT SFATUITE IN MOD INDIVIDUAL
CU PRIVIRE LA SLUJBA SI INDATORIREA LOR
PATRONILOR
Si voi, stapanilor, purtati-va la fel cu ei, abtinandu-va de la amenintari, stiind ca Stapanul vostru si al lor este in cer; si la El nu exista partinire. Efeseni 6:9.

vineri, 27 februarie 2009

Concursul lunii februarie pe blog

Mâine va avea loc tragerea la sorţi a lunii februarie pentru cei care sunt deja înscrişi pe blog. Premiul va consta, ca şi în luna ianuarie, într-o planta de apartament de 1,5 m. Toţi doritorii trebuie doar să completeze căsuţa din dreapta blogului cu adresa de email şi numele lor. (Cei deja înscrişi rămân oricum în concurs!)
Succes pentru mâine!

Cererea publică de demitere a şefului interimar al Politiei Comunitare Codlea din cadrul şedinţei CL din 23.02.09

Erwin Albu
Consilier local

CERERE DE DEMITERE A ŞEFULUI INTERIMAR AL POLIŢIEI COMUNITARE CODLEA

Stimate Domnule Primar,
Stimaţi Consilieri Locali,

Având în vedere situaţia financiară şi managerială constatată atât în decursul anului 2008, cât şi datorită ultimelor informaţii cu privire la gravele nereguli care implică inclusiv deturnări de fonduri, urmarind şi reclamaţiile scrise având nr de înregistrare 3116 şi 3520 din 2009 din partea unor angajaţi ai instituţiei în cauză, solicit

DEMITEREA ŞEFULUI INTERIMAR AL POLIŢIEI COMUNITARE CODLEA ŞI EFECTUAREA UNUI CONTROL AMĂNUNŢIT  (AUDIT INTERN) 

Motivele acestei cereri sunt numeroase:
  • cheltuieli de 22 de miliarde de lei vechi în anul 2008 pentru o instituţie cu puţină eficienţă
  • inducerea în eroare a CL cu privire la ocuparea postului de jurist, a se vedea organigramele contradictorii, în care postul apare când vacant, când ocupat
  • plata unor prime de sfârşit de an fără a anunţa în prealabil aceasta intenţie, punând CL în faţa unui fapt împlinit
  • recenta solicitare cu privire la alocare a sumei de peste 1,5 miliarde lei vechi pentru plăţi restante din 2008 (după alte cheltuieli de 22 miliarde lei vechi)
  • neefectuarea întâlnirilor comisiei locale de ordine publică cerute prin regulament în trimestrul 4 din 2008 şi in trimestrul 1 din 2009
  • prestanţa profesională precară în cadrul întâlnirilor oficiale, inclusiv la recenta şedinţă cu instituţiile publice din municipiul Codlea pe tema siguranţei publice locale din 9.02.2009
Deasemenea, solicit până la urmatoarea şedinţă ordinara a CL din luna martie următoarele:
  1. Efectuarea şi prezentarea unui audit intern finaciar-contabil şi de management la Poliţia Comunitară, care să urmăreasca şi cele sesizate mai sus
  2. Prezentarea actelor de predare primire dintre fostul şef Drăgan Stan şi actualul şef interimar Neagu Sandu (inclusiv a listei de inventar)
  3. Prezentarea actelor de predare primire la preluarea de catre Primiărie din februarie 2009
  4. Răspuns scris la întrebarile
- "Câţi bani mai solicită şi cum motivează Poliţia Comunitară aceste sume pentru anul 2008, şi dacă executivul a avut cunoştinţă de aceste sume restante ?"
- " Care este solicitarea de buget pentru anul 2009 pentru Poliţia Comunitară?"

Erwin Albu,
preşedinte al comisiei  juridice si de disciplina, ordine publica si drepturile omului a CL Codlea

Salut decizia Bisericii Ortodoxe Române cu privire la isteria 666 şi paşaportul biometric

Pentru cei care încă nu s-au lămurit iată câteva articole de "relaxare a situaţiei":

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei îşi face paşaport biometricPărintele Constantin Stoica a anunţat joi că va printre primii care îşi va face paşaport biometric pentru a demonstra că acestea nu reprezintă nici un pericol.
Radiografia paşaportului cu buclucRomânia este penultima ţară din UE care introduce paşaportul electronic, dar este prima care implementează standardul de biometrie cu amprente de la ambele mâini şi expresia facială.




Sinodul Bisericii Ortodoxe nu a gasit 666 in paşapoartele biometrice

Sfântul Sinod consideră că nu se poate demonstra nici o legătură dintre Antihrist şi „paşaportul 666” care conţine datele biometrice ale posesorului. 
Sfântul Sinod crede însă că nu un microprocesor implantat în paşaport salvează lumea de rău, ci: „Statornicia în credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Biruitorul iadului şi al morţii, sporul în rugăciune şi fapte bune, vieţuirea creştinească în familie, mânăstire şi societate, fără a răspândi panică şi îngrijorare prin preocupare excesivă pentru lucruri trecătoare. Astfel, Dumnezeu ne va lumina, ne va apăra de tot răul şi ne va ajuta să săvârşim binele”.
BOR calmează isteria publică din jurul paşapoartelor biometrice, considerate de mulţi purtătoare ale „numărului Fiarei” 666: „Acest număr este menţionat în Apocalipsă, dar e un număr ca oricare altul. Nu înseamnă că dacă vedem numărul 666 scris undeva pe un gard trebuie să avem o problemă cu acest număr. Avem la telefonul mobil  aceste numere şi nu există vreun argument teologic susţinut de cei care sunt împotriva paşapoartelor biometrice în legătură cu acest număr” linişteşte spiritele părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. Conform acestuia Sfântul Sinod condamnă derapajele unora dintre clericii ortodocşi (unii falşi) care au băgat spaima în enoriaşii lor: „Din păcate am văzut pe posturile de televiziune fel de fel de monahi care din mândrie şi din precară pregătire teologică au produs mai mult panică decât să prezinte exact care e poziţia bisericii. Biserica se dezice clar de declaraţiile lor.
Citeşte mai multe aici în ziarul Gândul .
Citeşte aici materialele de pe blog cu privire la acest subiect.

Reabilitare strada Laterală 23 februarie 2009, cu muncitori nervoşi şi ţevi sparte

Reabilitarea străzii Laterale continuă. Se mai întâmplă şi mici erori, de exemplu ţevile de apă se sparg când utilajele se grăbesc. Important este ca erorile, care se mai pot ivi, să fie corect şi bine reparate. 
Destul de nervoşi pe mine că sunt filmaţi, muncitorii au reparat totuşi in timp util ţeava spartă.


Micul catehism al lui Martin Luther -51-

Tabla indatoririlor
SAU ANUMITE PASAJE DIN SCRIPTURA PENTRU DIFERITE ORANDUIELI SI
SITUATII SFINTE PRIN CARE ACESTEA SUNT SFATUITE IN MOD INDIVIDUAL
CU PRIVIRE LA SLUJBA SI INDATORIREA LOR
SLUJITORILOR, ANGAJATILOR SI SALARIATILOR
Slujitorilor, sa fiti supusi celor care va sunt stapani dupa trup, cu teama si cutremur, cu toata inima, ca lui Hristos; nu numai cand sunteti sub ochii lor, ca sa faceti placere oamenilor, ci ca slujitori ai lui Hristos, facand din inima voia lui Dumnezeu; slujind cu voie buna ca pentru Domnul si nu ca pentru oameni; stiind ca orice fapta buna pe care o face omul, la fel va primi el de la Domnul, fie ca e rob, fie ca e liber. Efeseni 6:5-8.

joi, 26 februarie 2009

Forumul German Codlea va publica un ziar

Pregătiri asidue pentru prima ediţie a paginilor informative "Salutul Codlei" ale organizaţiei locale a Forumului German. Ziarul va fi distribuit gratuit şi se doreşte a fi o modalitate de comunicare facilă cu cetăţenii.

Distracţie in barul "Geza" din Codlea cu tineri de la Forumul German, 22 februarie 09

Micul catehism al lui Martin Luther -50-

Tabla indatoririlor
SAU ANUMITE PASAJE DIN SCRIPTURA PENTRU DIFERITE ORANDUIELI SI
SITUATII SFINTE PRIN CARE ACESTEA SUNT SFATUITE IN MOD INDIVIDUAL
CU PRIVIRE LA SLUJBA SI INDATORIREA LOR
COPIILOR
Copii, ascultati in Domnul de parintii vostri; caci asa e drept. Sa cinstesti pe tatal tau si pe mama ta; care este prima porunca cu o fagaduinta: ca sa-ti fie bine si ca sa traiesti mult pe pamant. Efeseni 6:1-3.

miercuri, 25 februarie 2009

Criza se resimte din ce în ce mai mult şi în Codlea

Dacă până acum câteva luni, doar unele firme din Codlea dădeau semne de încetinire a motoarelor, acum tot mai multe companii anunţă disponibilizări, săptămâni de lucru reduse, întârzieri la plăţi. Băncile remarcă o creştere uşoară a numărului cecurilor refuzate la plată. Şi la primărie se înregistrează deasemnea numeroase cereri de eşalonare a restanţelor.

Demiterea sefului interimar al Politiei Comunitare Codlea, ceruta oficial in plenul sedintei Consiliului Local din 23.02.09

Consilierul local Erwin Albu a cerut oficial demiterea domnului Neagu Sandu din functia de sef interimar al Politiei Comunitare Codlea in sedinta publica ordinara a Consiliului Local Codlea de luni, 23 februarie 2009, din cauza dezastrului in care se zbate instititutia aceasta.
In acelasi timp a atras atentia cu privire la informatiile de deturnare de fonduri si la numeroase alte nereguli, cerand de urgenta un control amanuntit la aceasta unitate.
(urmeaza detaliile)

PROIECT: Introducerea unui sistem de supraveghere video si a unei retele wireless in Municipiul Codlea

Punctul 7 la capitolul diverse pe ordinea de zi a sedintei CL din 23.02.2009

Erwin Albu

Consilier local

FORUMUL GERMAN CODLEA

Catre Consiliul Local Codlea,

INTRODUCEREA UNUI SISTEM DE SUPRAVEGHERE VIDEO

SI A UNEI RETELE WIRELESS IN MUNICIPIUL CODLEA

PROIECT E-CODLEA

Stimati Consilieri Locali,

Va supun atentiei un proiect de introducere a unui sistem de supraveghere video si a unei retele de comunicatii wireless la nivelul municipiului Codlea.

In special scolile au nevoie de protectie sporita, solutia propusa fiind cea mai adecvata pentru a garanta siguranta copiilor. Deasemenea, investitiile enorme in parcuri, amenajare urbana,mobilier stradal trebuie protejate, din pacate, impotriva vandalismului. Supravegherea video este o buna masura pentru locuri publice , asigurand protectia cetatenilor si a bunurilor publice.
Un sistem wireless municipal, este o solutie de telecomunicatii deosebit de ieftine si la indemana oricui, asigurand accesul la comunicatii de voce si prin internet de mare viteza fara cabluri, accesul la telecomunicatii devenind in ziua de astazi de necesitate majora alaturi de celelalte utilitati „clasice”: apa,canalizare,gaz, electricitate. Atat structurile administrative cat si platitorii de taxe vor putea beneficia in mod direct de servicii de telecomunicatii la preturi foarte mult reduse, fiabilitate maxima si de marirea gradului de siguranta al populatiei.

Acest proiect nu va presupune investitii din bugetul local, ci se bazeaza pe un parteneriat public-privat si pe atragerea de surse de finantare europene.

Prin prezenta va rog sa aveti in vedere sustinerea unui astfel de proiect deosebit de necesar si benefic .

Erwin Albu, consilier local.

18.02.2009

Micul catehism al lui Martin Luther -49-

Tabla indatoririlor
SAU ANUMITE PASAJE DIN SCRIPTURA PENTRU DIFERITE ORANDUIELI SI
SITUATII SFINTE PRIN CARE ACESTEA SUNT SFATUITE IN MOD INDIVIDUAL
CU PRIVIRE LA SLUJBA SI INDATORIREA LOR
PARINTILOR
Si voi, parintilor, nu ii intaratati pe copiii vostri la manie, ci cresteti-i in invatatura si mustrarea Domnului. Efeseni 6:4.

marți, 24 februarie 2009

Balul "Dragobete" al Colegiului Tehnic Simion Mehedinti din Codlea, 20 februarie 2009

Un frumos bal de Dragobete a fost organizat de către elevii de la Colegiul Tehnic "Simion Mehedinţi" din Codlea, vineri, 20 februarie 2009 la Sala de Nunţi. Personal am participat în calitate de sponsor şi am avut onoarea să fac parte dintr-un juriu care trebuia să aleagă o pereche câştigătoare din şase participante după o mulţime de probe. A fost o organizare reuşită şi felicit pe această cale organizatorii pentru serbarea variantei româneşti a sărbătorii îndrăgostiţiilor.



Foto aici! Clic mai jos pe slide show si apoi pe imagine pentru albumul foto.

Micul catehism al lui Martin Luther -48-

Tabla indatoririlor
SAU ANUMITE PASAJE DIN SCRIPTURA PENTRU DIFERITE ORANDUIELI SI
SITUATII SFINTE PRIN CARE ACESTEA SUNT SFATUITE IN MOD INDIVIDUAL
CU PRIVIRE LA SLUJBA SI INDATORIREA LOR
SOTIILOR
Nevestelor, supuneti-va barbatilor vostri ca Domnului. Efeseni 5:22. Asa cum Sara l-a ascultat pe Avraam, numindu-l domn; ale carei fiice sunteti voi, atat vreme cat faceti bine, fara sa va temeti de ceva. 1Petru 3:6.

luni, 23 februarie 2009

Tăierea plopilor şi imagini din cimitirul săsesc din Codlea, februarie 2009

Fällen der Pappeln und Friedhofslandschaft Februar 2009 Zeiden.
Ca urmare a sesizării primite din partea Bisericii Evanghelice cu privire la pericolul iminent reprezentat de plopii de pe strada 9 Mai, am făcut toate demersurile necesare pentru taierea acestora. Aici despre sesizările Bisericii Evanghelice. Tăierea a vut loc săptamâna trecută. în prezenta neobositului curator al bisericii, Arnold Aescht. În filmarea următoare se pot vedea şi imagini din cimitirul înzăpezit.


1 Euro = 4,8 lei în următoarele luni

Leul va inregistra in urmatoarele sapte luni cea mai puternica depreciere dintre toate monedele din regiune, potrivit estimarilor analistilor de la Merrill Lynch. La finalul lunii septembrie, moneda unica europeana va fi cotata la 4,8 lei, cu 11% peste valoarea actuala.
Citeste aici articolul din România Liberă.

"Carnavalul Ţării Bârsei 2009" Codlea

În februarie are loc deja tradiţionalul "Carnaval al Ţării Bârsei " la Codlea, organizat de Forumul German. Au participat "Fanfara Ţării Bârsei", sub bagheta domnului Ernst Fleps, Cercul de chitară , condus de doamna învăţătoare Karmina Vlădilă, corul Bisericii Evanghelice , dirijor Klaus Untch, şi trupa de dansuri de copii şi cea de tineret al Forumului German Codlea. Invitaţi speciali au fost şi de această dată Fundaţia Rafael şi Pompierii Voluntari din Codlea, conduşi de Zoltan Barabas. Am salutat participarea prezbiteriului (conducerii) Bisericii Evanghelice din Codlea şi a domnului preot Uwe Seidner.
Aici imagini de la manifestare: (clic pe casuţă pentru slideshow şi pe foto pentru album)

Şi continuare aici:

Micul catehism al lui Martin Luther -47-

Tabla indatoririlor
SAU ANUMITE PASAJE DIN SCRIPTURA PENTRU DIFERITE ORANDUIELI SI
SITUATII SFINTE PRIN CARE ACESTEA SUNT SFATUITE IN MOD INDIVIDUAL
CU PRIVIRE LA SLUJBA SI INDATORIREA LOR
SOTILOR
Tot asa, voi barbatilor, purtati-va cu ele cu intelepciune, dand cinste nevestei ca unui vas mai slab, si ca fiind impreuna mostenitori ai harului vietii, rugaciunile voastre sa nu fie impiedicate. Si sa nu fiti inversunati impotriva lor. 1 Petru 3:7; Col.3:19.

duminică, 22 februarie 2009

Fanfara "Ţării Bârsei" la Carnavalul "Ţarii Bârsei" din Codlea


Februarie 2009

Die "Burzenländer Blaskapelle" beim "Burzenländer Fasching 2009" in Zeiden.

Blogul se încarcă greu, scuze

Mai mulţi cititori s-au plâns (şi bine au făcut) că site-ul (sau pe româneşte saitul) acesta se incarcă din ce in ce mai greu. De vină se pare că este şi numărul crescând de vizitatori, dar mai ales cantitatea prea mare de informaţii (postări), în special a celor foto-video. Din această cauză am redus numarul maxim de postări pe prima pagină, în acelaşi timp invitând pe cei care "mă" vizitează să nu uite de postările mai vechi, care pot fi găsite cu ajutorul link-urilor "Postări mai vechi" de la începutul sau sfârşitul paginii. Am încredere că vă veţi descurca!
Aştept în continuare sesizări dacă se întâmpină unele probleme. Mulţam.

Români care au speriat Europa

În aceste zile, în Italia se demonstrează împotriva României şi a românilor, din cauza numeroaselor fapte antisociale şi penale săvârşite de către conaţionali de-ai noştri. Mulţi dintre cei rămaşi în ţară sunt contrariaţi de mişcările antiromâneşti. Desigur că politicienii italieni speculează furia electoratului şi arată resentimente împotriva imigranţilor.
Am văzut mulţi români care sunt foarte bine primiţi şi văzuţi oriunde în lume. Dar prin preumblările mele dese prin Europa, am fost la rându-mi şi contrariat de purtarea reprezentanţilor ţării mele. Destui dintre ai noştri sfideaza orice regulă de bun simţ, oriunde s-ar afla, mulţi dintre aceştia fălindu-se că s-au dus în altă ţară "să producă", "să se descurce", "să opereze", "să-i facă de bani". Trebuie să recunoaştem că aceşti conaţionali au devenit o plagă pentru Europa. Iar din cauza unora, suferim mult la capitolul imagine ca naţiune.
Însă oriunde mă voi duce, nu voi ascunde că vin din România şi voi încerca să schimb prejudecăţile celor cu care mă întâlnesc pe aiurea. Depinde şi de mine. Şi de tine.

Versetul de duminica

Romani 13:9-10

9De fapt: ,,Să nu preacurveşti, să nu furi, să nu faci nici o mărturisire mincinoasă, să nu pofteşti``, şi orice altă poruncă mai poate fi, se cuprind în porunca aceasta: ,,Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.`` 10Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.



Micul catehism al lui Martin Luther -46-

Tabla indatoririlor
SAU ANUMITE PASAJE DIN SCRIPTURA PENTRU DIFERITE ORANDUIELI SI
SITUATII SFINTE PRIN CARE ACESTEA SUNT SFATUITE IN MOD INDIVIDUAL
CU PRIVIRE LA SLUJBA SI INDATORIREA LOR
DESPRE CETATENI
Da Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Matei 22:21.
De aceea trebuie sa fiti supusi nu numai de frica pedepsei, ci si pentru a fi cu constiinta impacata. Caci de asta platiti si impozite; caci ei sunt slujitorii lui Dumnezeu, care se ocupa in mod continuu de treaba aceasta. De aceea sa dati tuturor ceea ce le datorati: impozite, celor ce le datorati
impozite; vama, celor ce le datorati vama; teama, celor ce le datorati teama; cinste, celor ce le datorati cinste. Rom.13:5-7. De aceea va rog ca, in primul rand, sa se faca pentru toti oamenii
cereri, rugaciuni, mijlociri si dari de multumire, pentru regi si pentru cei ce sunt la putere, ca sa putem duce o viata linistita si pasnica, cu toata evlavia si toata cinstea. Caci acest lucru este bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru. 1Tim. 2:1-3.
Adu-le aminte sa fie supusi conducatorilor si autoritatilor, sa-i asculte pe demnitari, sa fie gata pentru orice fapta buna. Tit 3:1. Supuneti-va oricarei autoritati omenesti de dragul Domnului: fie
regelui, ca autoritate suprema; fie guvernatorilor, ca unii care sunt trimisi de el ca sa-i pedepseasca pe raufacatori si ca sa-i laude pe cei ce fac bine. 1Petru 2:13, 14.

sâmbătă, 21 februarie 2009

Centrul de zi al Fundaţiei Rafael Codlea

Fundaţia Rafael din Codlea se îngrijeşte de persoanele cu dizabilităţi şi de aparţinătorii acestora din Codlea. La centrul de zi al fundaţiei se întâlnesc beneficiarii proiectului cu voluntari inimoşi , desfăşurând diferite activităţi de socializare.

(clic pe poze pentru accesarea albumului intreg)

Micul catehism al lui Martin Luther -45-

Tabla indatoririlor
SAU ANUMITE PASAJE DIN SCRIPTURA PENTRU DIFERITE ORANDUIELI SI
SITUATII SFINTE PRIN CARE ACESTEA SUNT SFATUITE IN MOD INDIVIDUAL
CU PRIVIRE LA SLUJBA SI INDATORIREA LOR
DESPRE GUVERNAREA CIVILA
Fiecare suflet sa se supuna autoritatilor superioare. Caci nu exista alta putere decat de la Dumnezeu; autoritatile care exista sunt stabilite de Dumnezeu. De aceea oricine se impotriveste autoritatii, se impotriveste hotararii lui Dumnezeu; si ei cei care se impotrivesc isi vor aduce osanda asupra lor. Caci conducatorii nu sunt o spaima pentru fapte bune, ci pentru rele. Vrei sa nu-ti mai fie frica de cel la putere? Fa ceea ce este bine si o sa te laude; caci el este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tau. Dar daca tu faci ceea ce este rau, sa-ti fie frica, caci nu degeaba poarta el sabia; caci el este slujitorul lui Dumnezeu, un razbunator care aduce mania asupra celui care face rau. Rom.13:1-4.

vineri, 20 februarie 2009

Proiect: Comert cu haine second hand in Codlea

Material de pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local Codlea din 23 februarie 2009

5) Informarea nr.55/19.02.2009 a d-lui Albu Erwin –consilier local privind desfasurarea comertului stradal cu haine second hand in Codlea.


Erwin Albu
consilier local
FORUMUL GERMAN CODLEA

Subiect: COMERTUL STRADAL CU HAINE SECOND HAND IN CODLEA,

Stimate Domnule Primar,
Stimati Consilieri Locali,

In Codlea se desfasoara comertul stradal cu haine second hand fara o reglementare precisa avand in vedere locul de vanzare. Comerciantii acestia au obiceiul sa isi expuna marfa direct pe trotuar, in special in zone centrale, de unde sunt foarte greu evacuati de catre Politia Comunitara.

De comun acord cu acestia, s-a stabilit verbal, fara a se lua inca o hotarare legala in acest sens, ca loc de vanzare acceptat de catre acestia, un spatiu acoperit langa Piata de Flori ,insa nici pe acesta nu il respecta. Mentionez in acelasi timp ca acestia ocupa ilegal, inca din 2007, si un spatiu generos din chiar interiorul Pietei de Flori,perturband activitatea acesteia, nu platesc taxe si impozite si au un comportament sfidator la adresa organelor de ordine.

Pentru rezolvarea acestei probleme, propun:
1. Identificarea si atribuirea unui spatiu adecvat pentru practicarea acestui tip de comert si incasarea la bugetul local a taxelor aferente,
2. Adoptarea unui proiect de hotarare de forma anexata.

Va multumesc, Erwin Albu

Ordinea de zi a sedintei Consiliului Local din 23 februarie 2009

C O N V O C A T O R M A T E R I A L E

În conformitate cu dispoziţiile art.39 alin. 1 din Legea nr . 215/2001 privind ad-ţia publică locală, se convoacă în şedinţă ordinară, membrii Consiliului municipal Codlea în data de 23 FEBRUARIE 2009, ora 16,00 la sediul Primăriei municipiului Codlea, când va fi supusă dezbaterii urmatoarea

ORDINE DE ZI :

Aprobarea Proceselor verbale nr.1/09.01.2009 si nr.2/26.01.2009 privind sedintele CL din luna IANUARIE 2009

PCT 1- Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea privind

aprobarea unor tarife la serviiciile prestate de SC Servicii de Gospodarire Magura Codlei SRL( apa, canal si rampa gunoi) – Adresa SC Servicii de Gospodarire Magura Codlei SRL nr. 44/13.02.2009 si nr.45/13.02.2009(C1)

PCT 2. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea privind reglementarea situatiei juridice a imobilului situat in mun Codlea str.Aurel Vlaicu nr.3 - Serv Adm patrim -Ref. nr.46/13.02.2009 (C2+C5)

PCT.3. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind stabilirea situatiilor care motiveaza acordarea ajutoarelor de urgenta-Serv APL -Ref nr.4056/18.02.2009 (C4)

PCT.4. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea privind

acordarea unor prestatii financiare (ajutoare de urgenta- fam. Tobu Andreia Roxana si fam. Zerman Anelize) – Serv APL- Ref.nr. 3891/17.02.2009 si ref nr.3354/10.02.2009(C4)

PCT.5. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind emiterea unui aviz de principiu pentru initiere PUZ „Construire depozit produse petroliere” - Serv Arh Sef- ref nr.52/18.02.2009 (C2)

PCT.6. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind esalonarea redeventei aferente anului 2009 mentionata in contractul de concesiune nr.60/19.03.2008 incheiat cu SC Exotic SRL(fosta C.T., 9 Mai)– Serv Adm.Patrim- ref nr.50/17.02.2009 (C1)

PCT.7. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind aprobarea instituirii unui drept de servitute de trecere asupra terenului A1024/1, limitrof SC Protan Buc SA– Serv Adm.Patrim- ref nr.48/17.02.2009 (C2);

PCT.8. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind insusirea documentatiei tehnice topografice de dezmembrare pe apartamente a imobilului Codlea, str.Garii nr.24- Serv Adm.Patrim- ref nr.49/17.02.2009 (C2);

PCT.9. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind stabilirea unei noi destinatii pentru imobilului situat in mun Codlea, str.Lunga nr.112-114 - Serv Adm.Patrim- ref nr.51/17.02.2009 (C2+C5);

PCT.10. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind aprobarea bugetului fondurilor externe nerambursabile pentru perioada ianuarie-martie 2009 proiectului Phoenix – Birou Contabilitate Ref nr.57/19.02.2009 (C1)

PCT.11. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind inchirierea unui spatiu din imobilul situat in mun Codlea str.Horia nr.5-Serv AP- Ref nr.56/19.02.2009 (C4)

PCT.12. Proiect de hotarare, initiat de primarul mun.Codlea, privind aprobarea rapoartelor de evalaure teren (gradina)- proprietatea mun Codlea Serv Adm.Patrim- ref nr.58/19.02.2009 (C1);

DIVERSE:

1) Referatul secretarului mun Codlea privind acordarea calificativului pentru performantele profesionale din anul 2008.

2)Adresa cotidianului Monitorul Expres nr.2702/03.02.2009

privind incheierea unui parteneriat cu Mun Codlea in vederea realizarii proiectului „Avem viitorul nostru european” ( implica publicarea unui nr. de 2 pag, lunar contra sumei de 4000 lei/luna)

3)Petitia d-lui Ungureanu Ghe. nr.23/29.01.2009 si punctul de

vedere al d-lui Ciolan Stefan – presedintele CSM Codlea privind decontarea sumei de 3000 ron, reprezentand cheltuielile efectuate cu ocazia organizarii unor competitii sportive.

4) Referatul nr.4085/18.02.2009 al Serv APL privind activitatea programului „Centru Social Sansa”;

5) Informarea nr.55/19.02.2009 a d-lui Albu Erwin –consilier local privind desfasurarea comertului stradal cu haine second hand in Codlea.

6) Informarea nr.54/19.02.2009 a d-lui Albu Erwin –consilier local privind intalnirea desfasurata pe tema sigurantei publice locale din 09.02.2009

7) Informarea nr.53/19.02.2009 a d-lui Albu Erwin –consilier local privind introducerea unui sistem de supraveghere video si a unei retele wirless in mun Codlea.

8) Plangerea prealabila nr.3922/17.02.2009 formulata de dl Costinas Mircea impotriva art.4 din HCL 72/2008 (C5)