vineri, 18 septembrie 2009

MICUL OKTOBERFEST la Brasov


Clubul Economic German Brasov organizeaza in data de 18,19,20 septembrie primul Oktoberfest din Romania!
Braşovul va fi în acest weekend oraşul berii.Cea mai renumită sărbătoare a berii din lume – care are loc în mod tradiţional în oraşul german München, se mută din această toamnă şi la Braşov . Festivalul ce va fi găzduit pe arenele Olimpia îşi propune să îmbine tradiţiile româneşti cu cele germane. Micul Oktoberfest – cum l-au botezat organizatorii, îşi propune să devină un punct de reper în domeniu. Evenimentul îşi propune promovarea turistică a municipiului Braşov în special şi a Transilvaniei în general. Oktoberfest va fi organizat de Clubul Economic German, cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov şi al firmei Food Bar Consult. Sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămănă la arenele Olimpia peste 20.000 de oameni.Dansuri populare, artişti şi interpreţi de muzică populară şi uşoară, alături de câte o porţie de cârnăciori şi o bere la halbă , vor ţine compania adulţilor, în timp ce copiii se vor putea juca în cadrul zonei special amenajate, care îi aşteaptă cu castele gonflabile, tobogane, trenuleţe şi altele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu