sâmbătă, 4 decembrie 2010

Nereguli grave în contractul parcărilor cu plată din Codlea semnat de primărie

Deşi prin adresa 30300/30.11.2010 Consiliului Local Codlea solicita firmei Hi Speed Recovery din Botoşani, administratorul parcările cu plată din municipiul nostru, suspendarea activităţii de blocare şi ridicare a autoturismelor până la data de 12.12.2010, pentru clarificarea unor aspecte de ordin legal şi practic , firma aceasta a continuat să ridice maşini în zilele următoare, neţinânând cont de poziţia CL Codlea.
În şedinţa ordinară din 29.11.2010, au fost expuse unele din aspectele care nasc întrebări cu privire la legalitatea contractului şi modul de lucru al acestei firme. Numeroşi cetăţeni prezenţi au acuzat firma de practici abuzive de executare a serviciului de ridicare, precum şi în administrarea parcărilor cu plată. Astfel, conform procedurilor, s-a constituit o comisie de analiză formată din membri ai consiliului, rezultând în acelaşi timp şi adresa mai sus menţionată. De menţionat că toţi cei 19 membri ai CL au formulat o poziţie deosebit de critică la adresa executivului primăriei, în urma sesizărilor cu privire la elementele de neconformitate de concepere a contractului cu firma respectivă.
Comisia de analiză s-a întrunit în data de 3 decembrie a.c., observând numeroase componente ale contractului dintre Primăria Codlea şi firma de ridicări, care ridică serioase semne de întrebare. Cum s-a ajuns în această situaţie? Conform atribuţiunilor, Consiliul Local hotărăşte cadrul legislativ şi oportunitatea aplicării unor măsuri, iar executivul primăriei duce la îndeplinire. Însă de la intenţia CL până la modalitatea de punere în aplicare a executivului s-au creat numeroase nereguli.

Acestea nereguli constatate ar fi :
  • diferenţe între anunţul de licitaţie şi contractul semnat (una se specifica la licitaţie,conform hotărârii de CL, total altceva s-a semnat de către primărie)
  • deşi aprobarea CL face referire doar la 310 locuri de parcare cu plată, pentru care se încasa redevenţă de la firma câştigătoare 90.000 de lei pe an, primăria a semnat cu de la sine putere contractul pe încă 1500 de locuri de parcare de reşedinţă, multe dintre ele deja licitate (culema!!!) direct către cetăţenii din Codlea, toate acestea chiar fără a mai specifica în clar o majorare a redevenţei de plată din partea firmei. Astfel din 310 parcări iniţiale au devenit peste noapte 1810 la acelaşi preţ!!!!
  • deşi CL hotărâse ca în prima fază doar străzile Măgurii (46 de locuri), Horia (24) şi Lungă (240 de locuri) să fie date în administrare, au apărut din senin zone de taxare şi în alte locuri din oraş (de ex. Centrul Civic-Hiroşima), cu sprijinul celor din primărie
  • deşi taxa aprobată de CL a fost de 1 RON per oră, firma încasează 1,24 de lei pe oră (explificând că încasează cu TVA)
  • au fost introduse numeroase zone de staţionare interzisă de către firma cu parcările , fără o analiză obiectivă şi în multe locuri unde nu era cazul, primăria neverificând amănunţit acest lucru, astfel încât să se poată ridica maşini spre beneficiul activităţii de ridicare, nu în beneficiul cetăţenilor participanţi la trafic (de ex. se ridică inclusiv maşini din faţa casei, doar pentru că a apărut peste noapte un semn de staţionare interzisă)
  • Poliţia Comunitară Codlea, deşi nu străluceşte prin zel în activitatea de asigurare a ordinii publice, a devenit agent constatator pentru o firma privată de ridicare, poliţiştii comunitari fiind folosiţi în mod direct de către această firmă în desfăşurarea activităţii sale.
  • conform contractului, dar deloc conform hotărârilor de CL şi legislaţiei în vigoare, taxa de ridicare se plăteşte de către cetăţeni Primăriei Codlea, dar 90% se redirecţionează ulterior către firma de ridicări!!!
  • şi lista va continua.....
În urma discuţiilor cu firma Hi Speed Recovery din Botoşani nu s-a ajuns la niciun rezultat, aceasta afirmând sec că are un contract cu Primăria Codlea, iar dacă există neclarităţi, să ne adresăm executivului Primăriei Codlea, care a încheiat acest contract.

Comisia CL se va intâlni luni, 6 decembrie, ora 12, cu reprezentanţii Primăriei care au conceput şi semnat contractul.

Voi relata în continuare.
Trăim într-un oraş care ne ocupă tot timpul,
Erwin Albu-membru al comisiei speciale de analiză a situaţiei parcărilor a CL Codlea.

2 comentarii:

  1. Domnule Erwin conscventa si curajul d-voastra de a spune lucrurilor pe nume sint de admirat,dar ma intreb si eu ca simplu cetatean cum s-a permis de catre consiliul local la o asemenea excrocherie care baga mina in buzunarul cetateanului,nu ati avut o sedinta prin care sa fie aprobata,cineva incaseaza bani grei pe urma acestei firme,oare noi nu am fi putut sa facem asa ceva ? in curind munincipiul codlea se va transforma inrun S.R.L. cu respect!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Asta inseamna ca in data de 2 decembrie in data in care mi-au ridicat mie masina ei nu aveau dreptul sa faca asta?Ok, recunosc ca am gresit era semnul cu stationarea interzisa dar...am ajuns acolo atunci cand o luau si cu toate astea nu au vrut sa achit taxa pe loc si sa nu o mai ridice.In loc sa platesc 100 si ceva de lei am platit 310 lei pentru ca atunci cand am ajuns nu au vrut sa o lase...

    RăspundețiȘtergere