vineri, 7 ianuarie 2011

Klaus Johannis : "Sper ca ceea ce facem ca Forum German să poată fi continuat cu aceeaşi decenţă şi eficienţă şi în 2011"



Anul 2010 a fost pentru Forumul Democrat al Germanilor din România mai bun decât temerile avute la începutul anului. Au putut fi realizate toate proiectele planificate.
Printre acestea se numără 135 de manifestări culturale ale organizaţiilor locale sau regionale ale FDGR, publicarea a 20 de cărţi şi finanţarea ziarelor în limba germană.
Realizarea proiectelor prevăzute a fost posibilă şi datorită faptului că fondurile alocate Forumului German de statul român şi de cel german au fost virate la termen şi cu sumele estimate.
Şi în acest an au avut loc o serie de discuţii importante cu delegaţii de rang înalt, în special din Germania. Ca exemplu ar fi de menţionat întâlnirea cu Cancelarul german Angela Merkel. Percepţia asupra minorităţii germane a fost pozitivă, atât din partea politicienilor germani cât şi a celor români, care i-au apreciat funcţia de punte de legătură în contactele bilaterale.
Pentru Forumul German rămâne important ca, pe lângă preocupările pentru păstrarea tradiţiilor, a patrimoniului şi a limbii materne germane, să-şi poată menţine şi extinde rolul în politica locală şi în domeniul social.
Sper ca ceea ce facem ca Forum German să poată fi continuat cu aceeaşi decenţă şi eficienţă şi în 2011.

Klaus Iohannis,
Preşedinte al Forumului German,
Primar al Municipiului Sibiu

23.12.2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu