joi, 31 martie 2011

Spitalul Codlea nu mai are finanțare din 1 aprilie. Așa a hotarât guvernul în seara aceasta.

De la extaz la agonie
În ciuda asigurărilor și promisiunilor din ultimele două zile, iată că totuși spitalul nostru nu va mai primi finanțare din data de 1 aprilie. Ieri ni se promitea măcar finanțare până pe 1 iunie. (vezi mai jos pe blog). Astăzi însă, odiseea desființării spitalului a continuat cu deznodământul acesta.

Îmi este mare rușine de rușinea celor care iau astfel de decizii contradictorii. Mă doare tare țara asta...

Sâmbătă, 2 aprilie, ieșim în stradă la ora 12. Nu ne lăsăm!

Spitalul nostru, joi 31 martie : Personalul nu mai suportă situația și cere redistribuirea. Asta s-a și urmărit...

Ceea ce s-a urmărit se pare că se și întâmplă:
Neavând niciun drept legal *neexistand nicio hotarare clara emisa(să dispună desființarea Spitalului Municipal Codlea, autoritățile și-au adus cu succes aportul la crearea unei stări de confuzie majoră în rândul salariaților, mai ales după apariția ultimatumului privind redistribuirea personalului. Astfel, până astăzi, 31 martie, mulți angajați și-au depus deja actele pentru redistribuire.

Stați pe aproape pentru alte informații. Situația nu este deloc roză....

Spitalul nostru, miercuri, 30.03: Actul de la CASJ. Ședința extraordinară a CL. Prelungire contract cu CASJ până la 1 iunie (în așteptare...).

Iată actul care a fost remis de CASJ Brașov. Promisiunea a fost că se va semna prelungirea contractului până pe 1 iunie, perioadă în care spitalul să fie reorganizat. Din documentul acesta nu reiese însă clar acest lucru...Ședința extraordinară a CL despre situația spitalului din 30.03.2011 ora 15.oo:
Ieri ne-am întrunit în ședință extraordinară de urgență, având în vedere situația incertă a spitalului. Au participat la ședință dl. dr Bălescu -DSP, și doamnele dr Nițu și Paraschiv de la CASJ și reprezentanți ai angajaților. În prima fază s-a încercat convingerea CL că trebuie să adopte PE LOC o hotărâre de reorganizare, varianta ”ideală” propusă fiind aceea de închiriere de spații către medici.
Personal am dorit să aud înainte de toate dacă se respectă promisiunea de semnare a prelungirii contractului cu CAS până pe 1 iunie. Mi s-a răspuns că se va semna, dar doar pe data de 1 aprilie și doar dacă pe 31 martie nu apare vreo nouă reglementare, ceea ce părea destul de posibil. Iată cum stau lucrurile în țara noastră, orice este posibil.
Consilierii nu au acceptat să ia vreo hotărâre din cele propuse, motivând că orice decizie necesită o pregătire adecvată, iar cele două luni de prelungire vor fi folosite pentru a lua cele mai bune decizii. În același timp ne-am exprimat și intenția de a ataca în instanță orice apariție a vreunui act normativ care va dispune totuși desființarea spitalului codlean.
În principiu, respectând toate reglementările în vigoare, CASJ este obligată să semneze un nou contract cu Spitalul Municipal Codlea. Aceasta este situația în momentul actual.

Personal am fost destul de consternat de faptul că totuși prin această stare de confuzie și incertitudine generală se poate desființa spitalul prin plecarea personalului care nu mai suportă (pe bună dreptate) situația.

marți, 29 martie 2011

O veste bună: Astăzi, 29 martie 2011, s-a obținut prelungirea contractului spitalului cu CASJ. Mai avem spital.

Până la miezul zilei, angajații hotărâseră să depună actele de redistribuire, fiind presați de situație. Antena 3 a transmis pe întreg parcursul zilei din curtea spitalului. Și Realitatea TV a fost. Nu existau vești bune.

Astăzi după amiază, după ore de incertitudine, s-a obținut prelungirea contractului cu CASJ pentru două luni. Trebuie recunoscut: intervenția primarului Scripcaru a fost hotărâtoare. De asemenea: nu se putea evita toată această harababură?

Miercuri dimineață, 30 martie 2011, actul oficial va fi transmis și va intra și în posesia noastră.

Încă avem spital în Codlea.

Ce s-a intâmplat ieri la ședința de CL ? Soarta spitalului în 28 martie...

Ieri a fost o zi incendiară.
Adresa ministerului...
Mai întâi, a picat ca trăznetul adresa Ministerului Sănătății (vezi aici) prin care se impunea ”externarea dirijată” a tuturor pacienților internați la Codlea.

Ședința Consiliului de Administrație
Apoi a urmat o ședință a consiliului de administrație al Spitalului Codlea, la care am participat și eu, deși nu sunt membru. Aici s-a discutat despre toate problemele și ce s-ar mai putea face în acest ultim ceas, având în vedere că peste doar cîteva zile, pe 31 martie, expiră contractele cu CASJ, iar personalul trebuie redistribuit. Hotărâri luate aici:
-nu se va ține cont de adresa ministerului, se va depune o întâmpinare în acest sens
-se vor depune eforturi pentru a se prelungi contractul cu CASJ care expiră pe 31.03.2011
-se vor face demersuri pentru ca Spitalul Municipal Codlea să revină în întregime (ca activitate, nu doar clădirea) Consiliului Local Codlea
-(.....)

Ședința cu salariații spitalului. O ședință plină de tristețe. Oameni fără speranțe. Am încercat să le explicăm ce dorim să facem. Nu știu câți au mai crezut ceva, orice. Știau că trebuie să depună actele pentru redistribuire, pentru a mai prinde totuși un post pe undeva în Brașov, dar se părea că mai degrabă prin Făgăraș. Au fost rugați să nu depună încă actele, să mai aștepte. Foarte grea cerere, și mai grea decizie din partea lor. Unii angajați au anunțat că vor pleca, nu mai pot sta așa, de exemplu cei de la urgențe. (cam asta pare că s-a și urmărit cu harababura aceasta, ca personalul să plece singur....părerea mea). Priviri pline de neîncredere. Mi-am luat inima în dinți și le-am spus că nu îi vom lăsa de izbeliște....Consiliul Local vrea neapărat spital în Codlea...

Ședința de Consiliu Local Codlea (ora 16.oo) Sâmbătă, la manifestația din promenadă, am invitat cetățenii din Codlea să participe la ședința de CL. Aceștia au dat curs invitației. Sala de ședințe s-a umplut până la refuz, holurile și scările primăriei au fost pline (urmează poze). „Nu cedăm spitalul”, ”Spitalul e al nostru” au scandat oamenii. Consilierii au putut cu greu să își facă loc spre locurile lor pe scaune. Primarul fiind absent la începutul ședinței, codlenii au scandat ”să vină primarul!”, fiind foarte nemulțumiți de acesta și vociferând despre aceasta. Subiectul închiderii spitalului ți nemulțumirile au fost larg prezentate de cei prezenți. La un moment dat a apărut primarul Alexandru Popa. Acesta s-a scuzat, spunând că este bolnav și că tocmai a venit de la Frankfurt (Germania), unde s-a tratat. Au urmat schimburi dure de replici. Cei prezenți au scandat ”demisia” și ”jos primarul”. Primarul zâmbea și la un moment dat, chiar dirija din mâini amuzat scandările împotriva sa. S-a prezentat concluzia ședinței Consiliului de Administrație al Spitalului din decursul aceleiași zile. Oamenii au vociferat. Am avut câteva schimburi de replici mai aprige. ”Dați-vă demisia, domnule primar, nu trebuia să se ajungă aici” i-am spus. Nu contează ce mi-a spus. Să fie sănătos. Consilierii vor face în continuare demersuri. A doua zi se va încerca orice să obținem prelungirea contractului cu CASJ. Urmează o pauză. Cetățenii se rertrag. Rămân consilierii, primarul. După un timp, acesta se scuză oficial și pleacă..Am mai apucat totuși să zic că poate ar trebui să își dea demisia. Totuși. A plecat. Ne vedem mai departe de ordinea de zi.

Salvăm spitalul? Vedem zilele următoare...

Consiliul Local a hotarat ieri in sedinta IGNORAREA adresei Ministerului Sanatatii cu privire la externari

luni, 28 martie 2011

Incredibil! Ministerul Sănătăţii cere ASTĂZI 28.03. ca pacienţii internaţi la Codlea să fie "externaţi dirijat" până la 31.03.

După toate promisiunile şi declaraţiile liniştitoare de la sfârşitul săptămânii trecute apărute prin presă, iată că situaţia ia o nouă turnură: Ministerul Sănătăţii , prin Direcţia de Sănătate Publică Braşov solicită printr-o adresă de astăzi, 28 martie, să se realizeze " un plan de externare dirijată a pacienţilor până la data de 31.03.2011 , ţinând cont de faptul că începând cu data de 01.04.2011 încetează contractul de furnizare servicii medicale dintre unitatea dvs şi CASJ Braşov". Adică : ÎNCHIDEŢI ODATĂ SPITALUL!

Codlenii vor fi prezenţi astăzi la şedinţa de Consiliu Local. Această bătaie de joc, acest ping-pong instituţional, această harababură va trebui să înceteze. O vom cere cu şi mai mare fermitate ca până acum. Blocarea drumului naţional va fi doar una dintre variante...

Vedeţi aici actul oficial:

duminică, 27 martie 2011

Veniţi luni, 28 martie, la şedinţa de Consiliu Local de la ora 16 să cerem în ceasul al 12-lea măsuri concrete de menţinere a spitalului

VIDEO: Protestul de menţinere al Spitalului Codlea din 26.03.2011. Al 7-lea...

Ieri, 26 martie 2011, codlenii au ieşit pentru a 7-a oară în stradă să îşi ceară dreptul la un spital municipal. Şi la acest miting am invitat, în calitate de organizator, să participe şi primarul şi consilierii, mai ales că în cadrul Consiliului Local s-a votat în UNANIMITATE menţinerea spitalului. Aceste acţiuni de protest sunt şi o dorinţă de trezire a atitudinii civice a membrilor comunităţii noastre, de a lua atitudine cu privire la problemele cu care ne confruntăm, neavând nicio culoare politică, fiind deschise tuturor după cum s-a dovedit...

În afară de scandările ferme cu privire la menţinerea spitalului, cetăţenii au strigat lozinci şi împotriva primarului , fiind profund nemulţumiţi de cum acesta (NU) s-a implicat în rezolvare problemei spitalului, dar şi în general de activitatea acestuia ca edil, mai ales în ultima vreme. Astfel, după întrebările deja obişnuite "unde este primarul? de ce nu vine între oameni?" şi cererea "să vină primarul!" a rămas fără răspuns, codlenii strânşi în promenadă au cerut demisia edilului codlean.

Problema spitalului este încă una nerezolvată, necunoscându-se concret şi documentat pe acte oficiale exact care este viitorul acestei unităţi medicale. Declaraţiile liniştitoare date de factori de decizie locali au fost contrazise până acum de acţiunile Ministerului Sănătăţii. Cert este că săptămâna trecută angajaţilor spitalului li se "trasa" redistribuirea spre alte centre medicale. La sfărşitul săptămânii trecute, primarul municipiului Braşov George Scripcaru, declara că se vor găsi soluţii, dar de transformare în centru de zi, ceea ce va duce la dispariţia camerei de gardă ("urgenţei") şi la renunţarea la internări, centrul urmând a funcţiona în ambulatoriu. Nici în această privinţă însă nu există din păcate documente oficiale la această oră, iar această soluţie nefiind tocmai cea dorită de protestatari, inclusiv de angajaţii spitalului.

Codlenii sunt hotărâţi să continue lupta pentru spitalul lor, câţiva participanţi la miting din mulţime declarând la megafon că vor intra în greva foamei în faţa primăriei. De asemenea, oamenii sunt hotărâţi să treacă şi la alte forme mai dure de protest, văzând că autorităţile nu ţin cont de cele civilizate de până acum. Ieri încă s-a putut evita de exemplu blocarea drumului naţional, deşi mulţi participanţi au cerut acest lucru.

Luni, 28 martie, cetăţenii se vor aduna din nou la Primăria Codlea unde vor participa la şedinţa publică de Consiliu Local de la ora 16, spre a cere măsuri concrete de menţinere a spitalului, cu cameră de primiri urgenţe şi internări.

Aici VIDEO de la protestul din 26.03.2011:





vineri, 25 martie 2011

Primarul George Scripcaru se implică personal în rezolvarea problemei spitalului

Ieri am fost contactat telefonic de domnul George Scripcaru, primarul municipiului Braşov pe tema Spitalului Municipal Codlea, acesta dând asigurări verbale că se vor găsi soluţii de salvare a spitalului nostru, dar nu ca spital , ci ca centru de zi, chemând la dialog toţi factorii de decizie.

I-am amintit că nu aşa trebuie să decurgă lucrurile, instituţiile abilitate nefăcând nimic concret până acum, iar din 31 martie 2011 expiră contractul cu Casa de Asigurări fără semnale de prelungire, deci unitatea fiind condamnată practic la închidere prin nefinanţare, ba mai mult, angajaţii spitalului primind deja repartizări la alte spitale, în această săptămână, aceasta după promisiunile prefectului că nu se desfiinţează spitalul, ceea ce a adâncit şi mai mult starea de confuzie şi nemulţumire.
Oricum, fără cameră de urgenţă şi fără internare peste noapte, spitalul nu mai este spital, ci doar o clinică. Domnul primar Scripcaru a dat asigurări că până săptămâna viitoare se vor găsi totuşi soluţii.

Personal salut această implicare, deşi nu este neapărat de datoria domniei sale şi îi mulţumesc pentru contactare.

(În acelaşi timp primarul nostru scump (la vedere) şi drag nu prea ştim ce a făcut concret pentru salvarea spitalului.)

Unde sunteţi şi ce mai faceţi, domnule primar Alexandru Popa?

"Domnule Primar Alexandru Popa,
În caz că nu ştiţi, vă informez respectuos că avem o gravă problemă în Codlea : se închide spitalul !!! Foarte mulţi cetăţeni se întreabă unde sunteţi şi cum vă implicaţi şi cum îi reprezentaţi în această privinţă. Sper să aflăm cu toţii cât de curând.
Vă invit sâmbătă, 26 martie de la ora 12 în promenadă alături de codlenii care protestează împotriva închiderii Spitalului Municipal Codlea.

Vă doresc o sănătate de fier ca să nu aveţi nevoie de spital.

Cu respect,
Erwin Albu,
un consilier local solitar".

Codlenii şi Săcelenii vor ieşi sâmbătă în stradă pentru spitalele lor

La iniţiativa domnului Cristian Panait , locuitorii municipiului Săcele vor ieşi în stradă mâine, sâmbătă, 26.03.2011 de la or 10, pentru a demonstra împotriva închiderii propriului spital, aflat, ca şi spitalul codlean, pe lista neagră a Ministerului Sănătăţii.

Voi participa şi eu la această acţiune din Săcele , de la ora 10, invitând şi codlenii să se alăture demonstraţiei din municipiul vecin, care are acelaşi deziderat ca al nostru.

Apoi, de la ora 12 a aceleiaşi zile, sper să fim cât mai mulţi cetăţeni în Promenada din centrul Codlei pentru o ultimă şansă în ceasul al doisprezecelea pentru a cere cu fermitate ca Spitalul Municipal Codlea să nu se desfiinţeze.

Sâmbătă, 26 martie 2011
PROTEST
La Săcele de la ora 10.oo
La Codlea de la ora 12.oo

Este ultima noastră şansă!

joi, 24 martie 2011

Ultima şansă: Sâmbătă, 26.03.2011 ora 12, protestăm în promenadă împotriva închiderii spitalului!

Sâmbătă, 26.03.2011, să ieşim în număr mare în stradă să cerem socoteală celor care ne-au asigurat că spitalul nu se va închide!

În ciuda tuturor asigurărilor primite din partea factorilor de decizie locali şi judeţeni, (vezi AICI filmarea şedinţei din 8 martie cu prefectul şi subprefectul la Codlea) spitalul nostru se va desfiinţa, neavând surse de finanţare de la CAS. Angajaţii spitalului sunt redistribuiţi deja spre alte spitale. Astfel soarta Spitalului Municipal Codlea este deja pecetluită!

Codleni, ne vedem sâmbătă în promenadă de la ora 12!
Este ultima noastră şansă!




marți, 22 martie 2011

Ultima ora: Spitalul din Codlea se desfiinteaza. Angajatii vor fi redistribuiti saptamana aceasta.

Din pacate, toate demersurile facute de pe plan local au ramas fara un raspuns adecvat la Bucuresti. Ministerul Sanatatii anunta senin ca se vor redistribui posturile in aceasta saptamana. Casa de Asigurari nu va mai face niciun fel de contract cu Spitalul Municipal Codlea, care astfel, din lipsa de fonduri, se va desfiinta.

Toate acestea, desi prefectul si alti factori de decizie locali ne-au asigurat ca acest spital va functiona in continuare. Imi pare rau ca am avut dreptate sa fiu suspicios.

Ce ar mai fi de facut? Infiintarea Spitalului PRIVAT al Municipiului Codlea (in proprietatea Consiliului Local) si OBLIGAREA Casei de Asigurari , eventual prin instanta, la asigurarea finantarii unitatii spitalicesti, ca in cazul clinicilor private.


Oricum, saptamana aceasta vom iesi in strada !

marți, 15 martie 2011

Codlenii au venit ieri la sedinta extraordinara de CL ca sa sustina demersurile de mentinere a spitalului

Ieri, 14 martie, codlenii indignati si revoltati de aparitia in monitorul oficial nr 175/11.03.2011 a HG cu lista unitatilor pretabile pentru transformarea in camin de batrani care cuprinde si Spitalul Municipal Codlea , au venit la sedinta extraordinara a Consiliului Local Codlea sa sustina demersurile facute de autoritatile locale cu privire la mentinerea acestuia. Dupa alte 5 manifestatii si intalniri pe aceasta tema de deosebit interes local, observand ca Ministerul Sanatatii nu tine deloc cont de nevoile si doleantele oamenilor, multimea a scandat adhoc lozinci de sustinere a Spitalului Codlea. Conform legii administratiei, sedintele de Consiliu Local sunt publice, cetatenii prezenti ieri uzand de acest drept.
Cei prezenti la Primarie nu au putut fi primiti din motive obiective de spatiu limitat in sala de sedinte, astfel incat s-a format o delegatie de 10 persoane care a participat la sedinta.

Consiliul Local Codlea a decis (din nou , dupa ce pe 7 februarie a adoptat prima hotarare in acest sens, demers se pare nebagat in seama de autoritatile responsabile de la Bucuresti) in unanimitate neaccesarea programului national pentru infiintarea de camine de batrini si mentinerea Spitalului Municipal Codlea ca unitate medicala.



Voi reveni cu postarea actelor pe blog in decursul zilei (intre timp, puteti accesa poze si documentele pe pagina de Facebook aici )

luni, 14 martie 2011

Veniţi la şedinţa de consiliu azi, 14.03.2011, ora 15.30, să susţinem Spitalul Codlea

Deşi s-au strâns peste 5000 de semnături (cel mai mare număr de semnături strâns vreodată în Codlea pentru o cauză), deşi au fost 5 manifestaţii de susţinere, deşi s-au făcut demersuri sau promisiuni liniştitoareinclusiv de domnul prefect, iată că pe nepusă masă, vineri a apărut în Monitorul Oficial nr 175/11.03.2011 Hotărârea de Guvern care transformă spitalul nostru în cămin de bătrâni.

Luni, 14 martie 2011, ora 15.30, va avea loc şedinţa de Consiliu Local la Primăria Codlea.

Haideţi să susţinem spitalul! Protestele în stradă au ajuns ultima soluţie!

Dezbaterea publică de sâmbătă a fost una parţial eşuată

Sâmbătă, 12.03, aproximativ 150-200 de persoane au participat la intenţia de a dezbate public situaţia spitalului.
Consider acţiunea un eşec personal de organizare, având în vedere că aparatura care trebuia să facă posibilă vizionarea filmării şedinţei cu prefectul din data de 8 martie nu a funcţionat iar la un moment dat s-au format grupuri de discuţii în sală, respectiv pe culoar, nemaiexistând un cadru organizat de dezbateri.
De asemenea, în afară de mine, care nu fac parte din niciun partid politic , ci dintr-o asociaţie a minorităţii germane, au fost prezenţi doar reprezentanţii unei singure culori politice ale aleşilor locali codleni, ceea ce nu a fost intenţionat, eu dorind ca la dezbatere să participe toate culorile prezente în cadrul Consiliului Local.

Îmi cer public scuze pentru felul în care s-au derulat lucrurile, sperând ca data viitoare să fi învăţat din greşelile acestea.

Viaţa personală : Vă mulţumesc pentru susţinere!

Vă mulţumesc pentru susţinerea morală arătată în număr mare, atât public, cât mai ales în mod direct. Am şters postarea respectivă la dorinţa lui Gillian.

Despre cum ne afectează activităţile cotidiene viaţa personală voi scrie în curând. Cred că este un subiect foarte actual, care poate să nască nişte dezbateri interesante.

duminică, 13 martie 2011

Azi,13.03., discuţie cu cetăţenii în promenadă despre spitalul nostru, după apariţia hotărârii de transformare în cămin de bătrâni

Astăzi,la ora 12, vă invit să stăm puţin de vorbă în promenada Codlei. Faceţi o plimbare şi haideţi să discutăm despre spitalul nostru şi dispreţul autorităţilor. Să vedem ce mai este de făcut.

Nu va fi manifestaţie, ci doar o simplă discuţie între vecini.

sâmbătă, 12 martie 2011

ADIO SPITAL - INCREDIBIL: În Monitorul Oficial nr 175/11.03.2011 a apărut HOTĂRÂREA de transformare a spitalului în cămin de bătrâni!!!!

După ce am ieşit de atâtea ori în stradă, după ce am avut discuţii "liniştitoare"cu prefectul şi subprefectul, după ce am auzit că Erwin este exagerat şi induce lumea în eroare, după ce astăzi am avut o încercare de a organiza o dezbatere publică, ne trezim în faţa unui fapt împlinit:

IERI, 11 martie, fără ca cineva să aibă vreun habar (oare??), a fost publicată HOTĂRÂREA DE GUVERN luată deja , conform semnăturilor, de pe 9 martie, adică la doar o zi după şedinţa cu prefectul de la Codlea, când am fost ASIGURAŢI că spitalul NU se va închide.

Alte cuvinte nu mai am. Citiţi de vă cruciţi la paginile 7-11:

Monitorul Oficial nr. 175/2011

Codlea, trezeşte-te !!!

miercuri, 9 martie 2011

Dispreţ: Firma Hi Speed Recovery a reluat în forţă activitatea de blocare şi ridicare în centrul Codlei. Trebuie să facem ceva...

Tot mai mulţi cetăţeni îmi atrag atenţia că firma Hi Speed Recovery a reînceput să blocheze şi să ridice din nou maşini, după o perioadă mai "liniştită" în care nu prea şi-a mai făcut simţită prezenţa după protestele fără precedent în urbea noastră. De data aceasta operează intens în centrul Codlei.

Firma respectivă împreună cu Primăria Codlea au fost date în judecată de Consiliul Local Codlea, termenul de judecată fiind săptămâna viitoare. Primăria Codlea a mimat un proces împotriva firmei, la care însă a renunţat după prima înfăţişare.

Ilegalitatea în care îşi desfăşoară activitatea această firmă este arhicunoscută, la fel ca şi susţinerea din primărie.

Probabil, văzând că autorităţile abilitate s-au "împotmolit" din nou în rezolvarea abuzurilor, trebuie să ne gândim serios să ieşim din nou în stradă, dar poate că mai fermi de data asta.

marți, 8 martie 2011

Prefectul şi subprefectul au venit la Codlea să discute despre Spitalul Municipal

După ce în prealabil a fost anunţată o întâlnire între domnul subprefect, Consiliul Local Codlea şi o delegaţie a cetăţenilor manifestanţi (a se vedea aici:Cetăţenii din Codlea solicită întrevedere cu domnul Prefect pentru depunerea unei petiţii şi a peste 4000 de semnături de susţinere a spitalului), în jurul orei 13, când deja ne strânseserăm la primărie, am primit vestea că şi domnul prefect se îndreaptă spre Codlea, şi va merge întâi la spital.

În jurul orei 13.30, când în sala de şedinţe a Primăriei Codlea erau strânşi cei mai mulţi consilieri şi o delegaţie de 8 cetăţeni, au intrat pe uşă domnul prefect Gonţea, domnul subprefect, Ambrus, domnul director Bălescu de la Autoritatea de Sănătate, reprezentantul CASJ (nu am reţinut numele, dar revin) precum şi reprezentanţii spitalului nostru.

Voi posta o întreagă filmare a acestei întâlniri în cursul zilei (scuze, am anunţat că o voi face aseară, dar nu am mai apucat).

Concluzii "rapide"ale întâlnirii:
  • Spitalul NU se desfiinţează, dar NU există încă o decizie în acest sens (!?)
  • Spitalul se reorganizează, conform propunerilor prefecturii, exact cum neputând afla deocamdată, nimeni neputând să prezinte un document, nici de la primărie , nici de la prefectură
  • cei 15 medici şi restul de 41 de angajaţi ai spitalului vor fi menţinuţi-declaraţie prefect
  • camera de gardă rămâne-declaraţie prefect
  • sistemul sanitar trebuie eficientizat
  • spitalul din Codlea este excelent din punct de vedere hotelier-declaraţie dr.Bălescu,Aut.Sanitară
  • nimeni pe plan local nu doreşte închderea spitalului, ci a eficientizării acestuia
  • la minister s-a luat decizia de a propune spre desfiinţare fără a fi consultate autorităţile din teritoriu
Citat domnul prefect: "la Codlea s-au născut cele mai mari pasiuni pentru spital din judeţ"...

Cert este că discuţia a fost una deschisă, poate chiar neprotocolară, dar din păcate, după părerea mea, nefundamentată pe acte oficiale. Mai mult, la această întâlnire nu a fost ţinut un proces verbal al şedinţei, deci au fost doar simple discuţii informative. De apreciat însă şi acestea...

Alte informaţii urmează mai târziu, în decursul zilei, le voi scrie mai târziu.

Astăzi, 8.03., domnul Subprefect Carol Ambrus vine la Codlea pentru a discuta despre Spitalul Municipal

Ca urmare a manifestărilor de protest succesive (4 deja) ale cetăţenilor codleni şi în urma adresei înregistrate la Prefectura Braşov vineri (a se vedea aici:Cetăţenii din Codlea solicită întrevedere cu domnul Prefect pentru depunerea unei petiţii şi a peste 4000 de semnături de susţinere a spitalului,) domnul Subprefect Carol Ambrus vine astăzi la Primăria Codlea pentru a discuta cu consilierii locali si reprezentanţii cetăţenilor.


VICTORIE? Primăria Codlea a preluat înapoi (în sfârşit!) parcările de reşedinţă, acordate ILEGAL firmei Hi Speed Recovery



După lupte seculare şi aproape 4 luni de polemici, Primăria Codlea anunţă cetăţenii că firma Hi Speed Recovery, beneficiara unui contract oneros cu privire la parcările din Codlea, nu mai administrează parcările de reşedinţă preluate ilegal prin nerespectarea caietului de sarcini.

Astfel, codlenii sunt rugaţi să îşi facă din nou de lucru cu parcările, să îşi rupă din nou din timpul lor şi să meargă ei la primărie să arate că au plătit taxa anuală de concesionare către firma buclucaşă... Carevasăzică, firma respectivă nici nu s-a sinchisit să predea evidenţa acestora, după ce a încasat ilegal, cu ajutorul primăriei, sute de milioane de lei pe parcările de reşedinţă.

Codleni, Primăria Codlea munceşte pentru noi sau noi pentru Primăria Codlea?

Lupta cu firma de parcări însă va continua, vă promit. Aştept mai mulţi cetăţeni să dea firma în judecată. Vă rog să mă contactaţi în acest sens, pentru a beneficia de asistenţă juridică gratuită.

Cetăţenii din Codlea solicită întrevedere cu domnul Prefect pentru depunerea unei petiţii şi a peste 4000 de semnături de susţinere a spitalului

În mod oficial, am transmis vineri, 04.03, prin fax, Prefecturii Braşov o solicitare către domnul Prefect pentru a organiza o întrevedere cu reprezentanţi ai cetăţenilor din Codlea pentru depunerea unei petiţii şi a peste 4000 de semnături de susţinere a spitalului nostru.

Văzând că, după peste o lună de la apariţia unităţii spitaliceşti din Codlea pe lista neagră a Ministerului Sănătăţii, precum şi după manifestările de protest ale codlenilor, absolut nimic concret nu s-a stabilit de către instituţiile abilitate, codlenii solicită o întrevedere cu reprezentanţii prefecturii pentru a afla de demersurile făcute pentru menţinerea spitalului.

Aici cererea :


luni, 7 martie 2011

Intalnirea cetatenilor cu conducerea Spitalului Municipal Codlea - 03.03.2011



In data de 3.03.2011, o delegatie a cetatenilor s-a intalnit cu conducerea Spitalului Municipal Codlea, pentru a discuta despre situatia creata de propunerea Ministerului Sanatatii din februarie 2011 de desfiintare a spitalului.

Cum am scăpat de amenda de 100 de milioane pentru manifestaţia de sâmbătă, 5 martie


Am înţeles că deja se completase procesul verbal de amendă de 100 de milioane pentru mine :))). Destui şi-au frecat bucuroşi palmele că "şi-o ia Erwin" acum...

Manifestare de sâmbătă, 5 martie, neprimind acceptul primăriei (vezi aici de ce ) , era totuşi aşteptată şi de forţele de ordine, care au venit din nou în număr mare. În jurul orei 12, promenada era deja înţesată de jandarmi şi poliţişti. Aici vreau să menţionez că aceştia au obligaţia, conform legii, să apară la astfel de manifestări, şi pentru protecţia manifestanţilor. Desigur că există şi alte interpretări, la care nu vreau să dau curs acum, dorind să am gândul cel bun despre aceasta şi nu fobia conspiraţiei. Dar nu pot să nu uit presiunile care se fac asupra mea "să mă mai liniştesc".

Pentru a nu fi acuzat de sfidarea legii şi mai ales pentru a nu pune într-o situaţie nedorită participanţii la manifestaţie, care urmau probabil să fie împrăştiaţi ( deşi consider că trebuie câteodată tras şi un semnal de alarmă extrem, cum am făcut asumându-mi toate riscurile şi responsabilităţile în cazul parcărilor când am protestat prin acoperirea cu saci menajeri a parcometrelor şi a semnelor ilegale de circulaţie, când nu am dorit din nou sfidarea legii, ci am protestat tocmai împotriva ilegalităţilor uriaşe comise în primărie ), am găsit soluţia catalogată de unii, răutăcioşi sau nu, ca "ingenioasă "(chiar şi dintre poliţişti), de a ne aduna la fostul orfelinat peste drum de promenadă, unde nu aveam nevoie de niciun accept, acolo fiind sediile celor mai multe organizaţii politice din Codlea (în partea stângă a clădirii) şi Forumul German având un spaţiu acolo (ce-i drept foarte pricăjit, de 11 mp, fiind mai mult un hol care duce spre o toaletă). Mişcarea i-a cam luat prin surprindere pe oamenii legii, dar au constat că totul decurge legal. Din păcate, cu scuzele de rigoare din partea mea, şi carul Antenei 1 a fost luat prin surprindere, reporterii care s-au organizat să transmită în direct fiind nevoiţi să îşi mute complicatele aparate.

Am demonstrat atât pentru spital, pentru a patra oară într-o lună, dar am demonstrat şi că ne dăm silinţa să respectăm legea. Noi cel puţin, cei mici....

sâmbătă, 5 martie 2011

Primăria NU a dorit să autorizeze manifestarea pentru spital de astăzi, 5.03. Sunt pasibil de amendă de 100 de milioane. Mergem însă înainte!

Îmi asum întru totul decizia de a continua demersurile civice de susţinere a Spitalului Codlea.

Ne vedem astăzi, 5.03.11, la ora 12 în centrul Codlei. Pe răspunderea mea.

Încă nicio decizie concretă nu specifică menţinerea spitalului nostru. În data de 30 martie însă, angajaţilor spitalului le expiră contractul de muncă...

PRIMĂRIA NU A ACORDAT ACCEPT DE MANIFESTARE
Comisia întrunită vineri la Primăria Codlea pentru a dezbate declaraţia de manifestare depusă de mine a decis să NU admită manifestarea. (Probabil că şi domniile lor s-au săturat de atâtea ieşiri în stradă. Şi noi, cetăţenii ne-am săturat, dar nu mai vedem altă opţiune la moliciunea cu care se tratează lucrurile de către instituţiile care ar trebui să ne deservească.)
Motivul pentru care comisia nu a acordat avizul este unul de natură ...tehnică. Conform legii, manifestarea se declară cu minim 3 zile înainte la primărie, lucru înfăptuit de mine şi cu 48 de ore înainte la Jandarmeria Braşov. Greşeala mea, pe care mi-o asum, a fost că la jandarmi declararea a ajuns cu DOAR 30 de ore înainte, nu 48. La Primărie, unde de fapt este cel mai important, am depus în timp util.
Deşi la comisie a participat ca de obicei şi un reprezentant al Jandarmeriei Braşov, pe acest aspect tehnic de care s-au legat de îndată, domnii au găsit de cuviinţă să nu acorde acceptul pentru adunarea publică de astăzi. Dreptul dumnealor.
Am fost anunţat că voi primi amendă de 100 de milioane dacă se vor aduna oamenii. Primesc şi pe asta... Dar noi ne vom susţine Spitalul.

vineri, 4 martie 2011

Sâmbătă, 05.03.2011, ne vedem (pentru a 4-a oară) pentru a susține Spitalul din Codlea.

Din păcate, din nou nimic. Nimic concret despre menținerea Spitalului Codlea. Este adevărat că se fac demersuri, dar pe 30 martie angajaților spitalului le expiră contractul de muncă.
Vrem să vedem negru pe alb că spitalul codlean va funcționa în continuare!
Suținem spitalul NOSTRU!
Ne vedem
Sâmbătă, 05.03.2011
în promenadă
la ora 12.

joi, 3 martie 2011

George Buhnici (ProTv) despre "Domnu’ Iisus! Hai jos, domnu’ Iisus!"

Mă onorează dar mă şi obligă ceea ce a scris George Buhnici de la ProTv despre mine. Şi mă obligă pentru că ştiu că va fi printre primii care în cazul unei călcări strâmbe mă va apostrofa. Şi este bine aşa şi îi mulţumesc pentru aceasta.

Vezi aici pe www.buhnici.ro :

"Omul acesta își pune pielea la bătaie de parcă își caută mântuirea. Erwin Albu este unul dintre puținii politicieni în care am încredere. Duce o luptă surdă cu firma de ridicări auto din Codlea orașul meu natal și a adunat pe numele lui prea multe dosare nemeritate.

Adună oameni în piața orașului fără să le promită pungi cu mălai sau găleți pentru că îi cheamă să își ceară dreptul la un spital municipal.

Într-o țară în care nimeni nu mai are curaj să lupte pentru normal și adevăr, Erwin a ajuns să fie luat în derâdere (?!) cu apelativul Iisus. Mi se zbârlește părul. Vă îndemn să intrați pe canalul lui de youtube și pe blog. Transmiteți-i cel puțin susținerea voastră. Altă idee mai bună nu am deocamdată."

Domnu’ Iisus! Hai jos, domnu’ Iisus!


Iar li s-a stricat puţin jucăria de făcut bani...




vezi şi :

Li s-a stricat puţin jucăria de făcut bani....

miercuri, 2 martie 2011

NU am primit autorizaţie pentru manifestare în faţa prefecturii din partea Primăriei Braşov, dar ni se facilitează vineri o întâlnire cu prefectul

Ieri am participat la şedinţa comisiei de avizare a solicitării codlenilor de a manifesta pentru susţinerea Spitalului Codlea în faţa Prefecturii Braşov. Prezenţi au fost primarul Braşovului, purtătorul de cuvânt şi secretarul Primăriei, Braşov şi reprezentanţi ai Jandarmeriei şi Poliţiei Braşov.

Din păcate, fără a face eu alte comentarii, NU am primit acceptul pentru a manifesta în faţa prefecturii, după cum au hotărât cetăţenii la manifestaţia de sâmbătă, 26.02, din Codlea. Motivul refuzului este că "problema este în curs de rezolvare" şi nu ar fi nevoie de asemenea acţiuni. Aceasta este şi o veste bună.

Totuşi, primarul municipiului Braşov, domnul George Scripcaru, a dorit să vină în întâmpinarea solicitării noastre şi a organizat o întâlnire cu domnul prefect pentru vineri, ora 9, pentru a ne putea prezenta doleanţele şi a depune cele 4000 de semnături ale cetăţenilor care susţin menţinerea spitalului codlean.


Vedeţi aici declararea manifestării conform legii:

marți, 1 martie 2011

Joi, 3 martie, de la ora 12, demonstrăm în faţa Prefecturii Braşov pentru susţinerea Spitalului Codlea. Revin cu detalii.


Susţinem Spitalul Codlea în faţa Prefecturii Braşov !

Veniţi joi, 3 martie 2001, de la ora 12, în faţa Prefecturii Braşov pentru a demonstra pentru susţinereaSpitalului Municipal Codlea.

Tot atunci vom depune un memoriu şi cele aproape 4000 de semnături strânse de la cetăţenii care se opun desfiinţării spitalului codlean. Solicităm şi o întrevedere cu domnul Prefect.

Urmează alte detalii. Urmăriţi pe blog.

POZE Carnaval/Fasching 2011 - Forumul German şi Biserica Evanghelică , 27.02.2011



Albumul foto de la tradiţionalul carnaval al comunităţii germane din Codlea, organizat de Biserica Evanghelică şi Forumul German Codlea.