luni, 7 martie 2011

Cum am scăpat de amenda de 100 de milioane pentru manifestaţia de sâmbătă, 5 martie


Am înţeles că deja se completase procesul verbal de amendă de 100 de milioane pentru mine :))). Destui şi-au frecat bucuroşi palmele că "şi-o ia Erwin" acum...

Manifestare de sâmbătă, 5 martie, neprimind acceptul primăriei (vezi aici de ce ) , era totuşi aşteptată şi de forţele de ordine, care au venit din nou în număr mare. În jurul orei 12, promenada era deja înţesată de jandarmi şi poliţişti. Aici vreau să menţionez că aceştia au obligaţia, conform legii, să apară la astfel de manifestări, şi pentru protecţia manifestanţilor. Desigur că există şi alte interpretări, la care nu vreau să dau curs acum, dorind să am gândul cel bun despre aceasta şi nu fobia conspiraţiei. Dar nu pot să nu uit presiunile care se fac asupra mea "să mă mai liniştesc".

Pentru a nu fi acuzat de sfidarea legii şi mai ales pentru a nu pune într-o situaţie nedorită participanţii la manifestaţie, care urmau probabil să fie împrăştiaţi ( deşi consider că trebuie câteodată tras şi un semnal de alarmă extrem, cum am făcut asumându-mi toate riscurile şi responsabilităţile în cazul parcărilor când am protestat prin acoperirea cu saci menajeri a parcometrelor şi a semnelor ilegale de circulaţie, când nu am dorit din nou sfidarea legii, ci am protestat tocmai împotriva ilegalităţilor uriaşe comise în primărie ), am găsit soluţia catalogată de unii, răutăcioşi sau nu, ca "ingenioasă "(chiar şi dintre poliţişti), de a ne aduna la fostul orfelinat peste drum de promenadă, unde nu aveam nevoie de niciun accept, acolo fiind sediile celor mai multe organizaţii politice din Codlea (în partea stângă a clădirii) şi Forumul German având un spaţiu acolo (ce-i drept foarte pricăjit, de 11 mp, fiind mai mult un hol care duce spre o toaletă). Mişcarea i-a cam luat prin surprindere pe oamenii legii, dar au constat că totul decurge legal. Din păcate, cu scuzele de rigoare din partea mea, şi carul Antenei 1 a fost luat prin surprindere, reporterii care s-au organizat să transmită în direct fiind nevoiţi să îşi mute complicatele aparate.

Am demonstrat atât pentru spital, pentru a patra oară într-o lună, dar am demonstrat şi că ne dăm silinţa să respectăm legea. Noi cel puţin, cei mici....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu