duminică, 18 septembrie 2011

Spital: Propunerea CJ de externalizare a unor secţii din Braşov se suprapune peste decizia de redeschidere, nefiind aplicabilă în acest moment


De ce NU este aplicabilă ACUM intenţia CJ :
Ori redeschidere conform deciziei instanţei, ori preluare/externalizare
. În acest moment, una o exclude pe cealaltă.
Pe 14 septembrie, la Codlea, conducerea CJ a lansat propunerea de preluare a Spitalului Codlea sau de externalizare a unor secţii din Braşov, propunere făcută de mine deja în luna aprilie preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, şi vicepreşedintelui CJ, Nelu Ochi (a se vedea aici: ziarul "Adevărul" din 8 aprilie 2011:Propunere pentru salvarea spitalului din Codlea ). Această intenţie se suprapune însă, în acest moment, deciziei de redeschidere a spitalului, luată de Curtea de Apel Braşov încă de pe 2 august. La momentul închiderii prin nefinanţare, în luna aprilie, această propunere ar fi însemnat şansa de a păstra spitalul deschis, dar acum ar putea da peste cap redeschiderea spitalului, pentru că se suprapune procedurii de clasificare şi redeschidere. Este o problemă de timing.

Câştigarea redeschiderii spitalului în instanţă exclude, cel puţin în acest moment al demersurilor, posibilitatea de a schimba structura unităţii codlene. Reprezentanţi din Ministerul Sănătăţii au specificat clar zilele trecute că o modificare a activităţii prin mutarea unor secţii din Braşov la Codlea, anulează practic măsura redeschiderii conform deciziei instanţei, care prevede reluarea activităţii conform structurii din luna marie.

Astfel, dacă propunerea de mutare a unor secţii era binevenită şi aplicabilă în luna aprilie pentru a se contrapune măsurilor de închidere, adică până la pronunţarea deciziei de redeschidere de către judecători în data de 2 august, în acest moment aceasta nu mai poate fi luată în calcul, pentru acest stadiu al demersurilor.

În acelaşi timp, atrag atenţia că memoriul transmis către Ministerul Sănătăţii de preluare a administrării spitalului de către CJ, trebuia transmis în primul rând proprietarului, adică Consiliului Local Codlea, care trebuie să îşi dea întâi acordul asupra acestui transfer. Doar cu acordul Consiliului Local Codlea se poate lua o astfel de decizie. Autorităţile din Codlea nu au primit încă, cel puţin până în acest moment, o astfel de solicitare din partea CJ.
În acest moment trebuie să ne concentrăm pe respectarea legii prin aplicarea deciziei instanţei de redeschidere a spitalului, conform schemei din luna martie. Ulterior se poate analiza posibilitatea ca, în urma unei reorganizări şi eventuale eficientizări a folosirii spaţiului, să se ia în considerare posibilitatea mutării unor secţii din Braşov.

Citiţi şi:
vineri, 16 septembrie 2011

Greva foamei pentru Spitalul Codlea începând de astăzi. Autorităţile îşi bat joc de codleni, spitalul fiind în continuare închis.

miercuri, 14 septembrie 2011

Conducerea CJ Braşov şi PNL se implică şi susţin o mai veche propunere de a mea pentru salvarea Spitalului Codlea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu