miercuri, 13 martie 2013

O INFORMAŢIE IGNORATĂ DE PRESĂ: "ÎCCJ: 10 milioane de euro primite ilegal de la stat după gripa aviară din Codlea"


Aceasta este informaţia ignorată de presa din România până în prezent:

joi, 21 februarie 2013

Primarul Cătălin Muntean din Codlea, patronul "Peneş", obligat să înapoieze prin firmele sale aproape 10 milioane de euro primite ilegal de la stat după gripa aviară

Suntem egali în faţa legii?

Tăcere de mormânt în toată presa din România în cazul celor două decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la despăgubirile ilegale pe care firmele omului de afaceri Cătălin Muntean, actualmente primar în municipiul Codlea, le-a stors iniţial de la statul român. 
Acelaşi stat care când nu îţi poţi plăti taxa pentru maşină, te execută silit şi te pune la gazeta de perete, dar pe marii datornici îi lase să zburde.

Prin deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prezentate mai jos, cele două firme ale care aparţin "Imperiului Peneş" au de returnat la bugetul de stat suma colosală de aproape 10 milioane de euro.

BROILEROM
GALLI GALLO:

Dacă autorităţile s-ar preocupa în fiecare judeţ de doar doi-trei aşa zişi"mari  afacerişti" într-un an de zile, care datorează statului român 99% din dări, şi nu şi-ar epuiza resurse pe miile de contribuabili amărâţi care totalizează restul de 1%, România ar fi avut bani din belşug. Judecata mea oareşcum forţată. Dar pentru unii statul e mumă, pentru alţii e ciumă. 

Urmăriţi neapărat şi următoarele articole:

miercuri, 23 ianuarie 2013

Un comentariu:

  1. In campania electorala promitea concitadinilor ca o sa creieze locuri de munca prin firmele sale dar dupa cum se vede el disponibilizeaza angajatii, si peste toate trebuie sa mai plateasca si o caruta de bani la stat, ca de platit ii va plati .Asta ne duce cu ideea ca din rau va fi mai rau pentru cei care castiga cu greu o paine la firmele domnului Primar-patron. Promisiuni, promisiuni.......,minciuni peste minciuni si cand te gandesti ca nici "zama de curcan"din campania electorala nu o mai da la cei care la ales pentru asa ceva. Pacat la roman merge si carnea cu antibiotice si carnea din retururi de pe magazine, mare pacat ca nu se poate confunda curcanul cu calul ca atunci ar fi fost carne de cal cu eticheta de curcan.
    Danile

    RăspundețiȘtergere